Simona Halep a vorbit azi, la revenirea în țară de la Singapore, despre finalul de an și despre declarațiile acordate de miliardarul Ion Țiriac. Eleva lui Darren Cahill a părăsit Turneul Campioanelor după faza grupelor.
„Am fost un pic accidentată, ele au jucat mai bine decât mine la Turneul Campioanelor, dar sunt bucuroasă că sunt acasă. Îmi voi lua o vacanță pentru recuperare, ca să îmi recapăt forțele pentru anul viitor. Sunt foarte mulțumită, a fost un an foarte bun din punctul de vedere al rezultatelor. Au fost și momente frumoase, și momente grele, dar le-am trecut cu bine și acesta este cel mai important lucru. Nu vreau nici acum să vorbesc despre accidentare, s-a încheiat anul, am timp de recuperare și să mă fac bine. Planul este să plec, dar nu știu când și nu știu cât timp.
Acum chiar nu pot să decid nimic. Domnul Țiriac are dreptate, am început să muncesc mai mult decât o făceam înainte. Încă nu am ajuns la nivelul maxim. Va trebui să stau cât mai multe ore pe teren ca să ajung și mai sus„, a spus Simona, nr 4 WTA, potrivit DolceSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER